Prin metodă de vânătoare se înţelege modalitatea prin care se practică acţiunea de vânătoare, aceste acţiuni clasificându-se astfel:
- vânătoarea „la pândă” constă în aşteptarea potenţialului vânat şi se poate exercita la: trecători, cadavrul animalului ucis de către animalul sălbatic ce face obiectul acţiunii respective de vânătoare, locurile unde se produc pagube, vizuini, locurile de pasaj, locurile de înnoptat (locurile de rut);
- vânătoarea „la vizuină” constă în stârnirea vânatului din vizuină prin utilizarea câinilor de vânătoare;
- vânătoarea „cu chemători şi/sau atrape” constă în atragerea vânatului către vânător prin utilizarea unor chemători şi/sau atrape permise de lege;
- vânătoarea „la dibuit” („apropiat”) constă în apropierea vânătorului de vânat;
- vânătoarea „la sărite” constă în stârnirea vânatului utilizându-se sau nu câini de vânătoare;
- vânătoarea „la goană” – constă în stârnirea şi hăituirea vânatului cu ajutorul gonaşilor şi/sau câinilor către vânători.
Vanatoarea poate fi catalogata in functie de mai multi factori. Pornind de la numarul participantilor, vanatoarea poate fi, potrivit legislatiei:
- vânătoare individuala – participa un singur vanator, insotit de un reprezentant al fondului de vanatoare sau gestionar
- vânătoare colectiva de tip A – pot participa intre 2 si 5 vanatori
- vânătoare colectiva de tip B – pot participa minim doi vanatori, cu sau fara gonasi